„Dan Cristian Vodnar are talentul de a descrie știința pe înțelesul copiilor, și asta îl face accesibil chiar și adulților care nu sunt interesați în mod special de chimie. Știință cu sare și piper. Chimia pe care nu o înveți la școală dezvăluie misterele din spatele gătitului, luminând pentru noi toți esența chimiei din bucătărie.
Recomand lectura atentă atât bucătarilor, care au ocazia acum să înțeleagă multe dintre lucrurile pe care le fac pentru că așa au fost învățați, cât și prietenilor mei IT-iști, care cred că le știu pe toate în bucătărie, dar care încă luptă să înțeleagă efectele reacției dintre ou, sare și uleiul încins. Lăsând gluma deoparte, e o bucurie că avem această carte la dispoziție! Eu o s-o citesc de cel puțin trei ori.” Adrian Hădean, bucătar, gastronom, blogger culinar, scriitor
Durata de livrare: produsul ajunge la tine în 1-3 zile lucrătoare dacă acesta se află în stoc.
Știință cu sare și piper. Chimia pe care nu o înveți la școală este o carte care cuprinde atât aspecte teoretice despre chimie, cât și aspecte practice pe care le întâlnim în bucătărie în fiecare zi. Poate vă întrebați ce legătură are chimia cu preparatele culinare? Ei bine, chimia se află în spatele fiecărui fenomen culinar, iar în această carte veți descoperi elementele de bază ale chimiei alimentare, împreună cu surprinzătoarele procese care au loc între molecule, dar și tehnicile consacrate și cele moderne care sunt utilizate pentru dezvoltarea preparatelor culinare.