Legumele sunt o sursă de substanțe fitochimice unice care nu se găsesc în fructe. Acestea sunt esenţiale pentru funcționarea optimă a celulelor și a organelor, contribuind la menținerea sănătății și îmbunătăţirea calității vieții. Flavon Green+ a fost creat în mod special pentru cei care consumă cantităţi mici şi o varietate redusă de legume, iar consistenţa sa de gel contribuie la o absorbţie superioară a substanţelor active.
Durata de livrare: produsul ajunge la tine în 1-3 zile lucrătoare dacă acesta se află în stoc.
Produsul nostru din categoria premium a fost conceput în primul rând pentru acele persoane care au o alimentație insuficient de diversificată și care consumă cantităţi mici de legume. A fost dezvoltat pornind de la formula Flavon Green şi rezultatele celor mai recente cercetări științifice, scopul fiind intensificarea efectului sinergic dintre ingrediente. Acestea din urmă sunt obținute cu ajutorul unor tehnologii de ultimă generație şi datorită efectelor fiziologice dovedite ca fiind benefice, Flavon Green+ susține alimentația sănătoasă și stilul de viață echilibrat.
Pentru că ne-am propus să ne adresăm unui cerc mai larg de consumatori, unul dintre aspectele pe care le-am urmărit când am selectat ingredientele pe care să le folosim în procesul de producție al Flavon Green+ a fost ca acesta să poată fi consumat de toată lumea, de la copii mici, gravide, până la persoanele mai în vârstă.
Pentru că Flavon Green+ se armonizează foarte bine cu produsele Flavon pe bază de fructe poate fi combinat cu oricare dintre ele.
Flavon Green+ conţine ingredientele de origine vegetală în formă concentrată. Printre noile ingrediente folosite pentru obținerea produsului se află (1,3) - (1,6) β-D-glucanul din drojdie de bere care întăreşte sistemul imunitar, în timp ce turmericul care este cunoscut de foarte mult timp pentru efectele sale benefice şi frunzele de Moringa oleifera bogate în oligoelemente și vitamine contribuie în mod semnificativ la creşterea activităţii antioxidante a suplimentului alimentar. Prezența flavonoidelor lipofile și a fibrelor din plante (inulina) cu efect prebiotic sunt de asemenea elemente prin care se diferenţiază Flavon Green+.
Fiecare porţie de 6 grame Flavon Green+ are o capacitate de absorbţie a radicalilor liberi ai oxigenului (ORAC 5.0) de 20556 μmole TE.
Conform Certificatului de analiză emis de Brunswick Laboratories
◦ ORAC împotriva radicalilor peroxil: 154 μmole TE / gram
◦ ORAC împotriva radicalilor hidroxil: 387 μmole TE / gram
◦ ORAC împotriva peroxinitritului: 40 μmole TE / gram
◦ ORAC împotriva radicalilor anion superoxid: 848 μmole TE / gram
◦ ORAC împotriva radicalilor singlet de oxigen: 1997 μmole TE / gram
Ingrediente:
Sucuri concentrate (portocale, anghinare, broccoli, morcovi, spanac, sparanghel); fructoză; beta-glucan din drojdie de bere; pulpă de cătină; pudră din frunze de Moringa oleifera; pudră de spirulină (Arthrospira platensis); extract de ceai verde; vitamina C (acid ascorbic); extract de turmeric; pectină din măr şi citrice (agent de îngroşare).
Informaţii nutriţionale / porţie (6 g):
◦ Valoare energetică: 62 kJ / 15 kcal,
◦ Grăsimi totale: 0.07 g din care acizi graşi saturaţi 0.04 g,
◦ Glucide: 3.4 g din care zaharuri 3 g,
◦ Fibre dietetice: 0.28 g
◦ Proteine: 0.23 g,
◦ Sare: 0.01 g,
◦ Vitamina C: 57.3 mg (72% VNR*)
◦ Polifenoli totali: 164 mg (din care flavonoide: 47 mg)
* Procent din Valoarea Nutriţională de Referinţă, conform Regulament 1169/2011
Mod de administrare:
Se recomandă 1 linguriţă dozatoare (aprox. 6 g) de până la 2 ori pe zi, postprandial (după masă). Veți găsi lingurița dozatoare în cutia în care este ambalat produsul. Acesta este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască o dietă variată şi echilibrată şi un stil de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.
Condiţii de păstrare:
A se păstra într-un loc uscat şi răcoros, ferit de lumina directă a soarelui, în ambalajul original. Deoarece produsul include ingrediente provenite din surse naturale, pot exista variaţii privind culoarea, mirosul sau aspectul de la un lot la altul. Aceasta nu afectează calitatea sau eficacitatea produsului. După desigilare, se va păstra la frigider și se va consuma în maximum 30 de zile. A se consuma, de preferinţă, înainte de sfârşitul perioadei înscrisă pe ambalaj. A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici.